Afganul care a ucis un migrant pe o stradă din Timişoara şi a rănit un altul, TRIMIS ÎN JUDECATĂ. De ce este acuzat bărbatul

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au încheiat rechizitoriul şi l-au trimis în judecată pe migrantul din Afganistan care a ucis un alt migrant şi l-a rănit pe al doilea, într-o încăierare pe o stradă din Timişoara. Bărbatul se află în arest preventiv şi este acuzat de omor şi tentativă de omor, în concurs real.

 „Procurorii au reţinut că în data de 19.04.2021, în jurul orei 16.36, pe b-dul. Republicii din Timişoara, inculpatul ar fi aplicat unui migrant o lovitură cu un cuţit în spate, victima suferind o plagă înjunghiată toracică penetrantă, leziune traumatică gravă ce a condus la decesul acesteia, în scurt timp, la spital. În prealabil, în acelaşi context, inculpatul ar fi aplicat o lovitură de cuţit şi unui alt migrant, lovitură soldată cu o plagă înjunghiată cu sectionarea muşchilor la nivelul hemitoracelui stâng posterior”, transmit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, într-un comunicat de presă, de marţi.

 Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Timiş.

Leave a Reply