A vrut să spargă o casă, dar a rămas blocat! Oamenii legi au fost uimiți când au văzut unde este hoțul

În Silver Spring, Maryland, o suburbie la nord de Washington DC, SUA, familia Khan îşi petrecea seara destul de normal, în casa lor. După ce toată familia s-a culcat, în jurul orei 3 dimineaţa, Ibrar Khan a auzit un zgomot ciudat, potrivit Metro. 

„Am tot auzit nişte zgomote foarte puternice, ca şi cum cineva ar fi lovit în perete”, a spus Khan.    Bărbatul a verificat toată casa, dar nu a găsit pe nimeni.   

Când zgomotele au început din nou să se audă, acesta a sunat la poliţie. 

Ofiţerii au ajuns câteva minute mai târziu şi au percheziţionat toată casa şi curtea, dar nu au găsit nimic suspect. 

După plecarea ofiţerilor, sunetele ciudate însă au continuat. La un momend dat Khan a auzit că cineva striga şi cerea ajutor. 

Acesta a sunat din nou la Poliţie, iar după sosirea ofiţerilor au fost alertate şi două echipaje de pompieri.  

Pompierii au reuşit să deschidă coşul de fum al casei unde au descoperit că cineva a încercat să coboare pe acolo dar a rămas blocat deoarece spaţiul era foarte îngust.   

După o misiune de aproape o noapte  întreagă, în care pompierii au fost nevoiţi şi să spargă un zid de cărămidă, în jurul orei 7.30, un bărbat, pe care familia nu îl cunoştea, a fost scos din coş şi dus de urgenţă la spital pentru că prezenta răni grave.

Potrivit poliţiştilor bărbatul se află în stare bună şi va supraveţui.

Khan a spus că el şi familia lui sunt îngrijoraţi de starea bărbatului, dar pe de altă parte sunt mulţumiţi că acesta nu a reuşit să intre în casă.  

Sursa citată a menţionat că identitatea bărbatului nu a fost făcută publică şi momentan nu se cunoaşte nici dacă acesta va fi acuzat.

 

 

 

Leave a Reply